Maturizare

            Mai zilele trecute, cineva, nu fără malițiozitate, mă întreba când am de gând să mă maturizez… Primul meu impuls a fost să răspund niciodată! Mai apoi mi-am dat seama că nu înțelegea cum vârsta mea fizică  nu corespunde întru totul vârstei spirituale. Și am fost și mai hotărât în a spune niciodată! Am realizat că interlocutorul meu, mult mai tânăr decât mine, crede că materia merge mână în mână cu spiritul. Apoi m-am uitat în jurul meu și am găsit pe cei asemeni mie care,  indiferent de vârsta din buletin, se simt sufletește ca la optsprezece ani. Dar am întâlnit și tineri la treizeci de ani cu spiritul îmbătrânit, debusolați, apăsați de condiția lor într-o societate în care nu se regăsesc.

Mi-am aminitit un citat găsit undeva în cloud-ul Internetului:

The true mark of maturity is when somebody hurts you and you try to understand their situation instead of trying to hurt them back.

           (Adevăratul semn al maturității apare atunci când cineva te rănește, iar tu încerci să înțelegi de ce a făcut-o, în loc de a-l răni la rândul tău.)

Și am realizat că sunt matur. Poate că nu am reușit întotdeauna să mă iert pe mine, dar am început să-i iert pe cei din jurul meu. Cel puțin în ultimii ani…

Viața nu e simplă, iar uneori trecem prin atâtea experiențe traumatizante încât ne mirăm uneori cum mai putem ajunge la liman. Și continuăm să rănim ființele dragi nouă. La nervi, la supărare. Apoi ne pare rău. Și nu știm întotdeauna să iertăm sau să ne cerem iertare…

          “Sigur că te voi răni. Sigur că mă vei răni. Sigur că ne vom răni unul pe celălalt. Dar aceasta este condiția existenței. Pentru ca primăvara să sosească, trebuie să acceptăm existența  iernii. Pentru a ne accepta prezentul, trebuie să ne acceptăm trecutul” (Antoine de Saint-Exupéry, Micul Prinț)

Unii spun că bunătatea și dragostea înseamnă slăbiciune, iar a răni un seamăn de-al nostru devine o dovadă de tărie de caracter și motiv de laudă. Sau, precum în Vechiul Testament, totul trebuie răzbunat: ”ochi pentru ochi, dinte pentru dinte”. Fără iertare, fără înțelegere…

Dacă asta înseamnă maturizare, atunci, dragii mei, prefer să rămân toată viața un adolescent întârziat. Sau mai bine, un copil.

”Când nu mai ești copil, ai murit de mult.” (Constantin Brancuși)